CANCAN.RO, site-ul nr 1. din România, anunța că Bianca Drăgușanu negociază cu reprezentanții Antenei pentru a prelua locul Gabrielei Cristea în emisiunea pe care o prezintă. Lucrurile au luat o nouă turnură, însă…
Potrivit unor surse D.A.S. (Departamentul de Anchete Speciale al Cancan.ro), Bianca Drăgușanu a negociat cu șefii Antenelor postul de prezentator al emisiunii ”Te iubesc de nu te vezi”, difuzată pe Antena Stars. Focoasa blondină ar fi fost prima vedetă contactată pentru a i se propune să o înlocuiască pe Gabriela Cristea. Rămâne de văzut, informa CANCAN.RO, dacă negocierile între cele două părți vor avea un rezultat și dacă între cele două vedete va izbucni un nou scandal. (NU RATA, AICI: ANDREEA ANTONESCU O PUNE LA PUNCT PE ANDREEA BĂLAN)
Iată, însă, că asistăm la o surpriză de proporții! Bianca Drăgușanu nu s-a înțeles cu șefii Antenelor! În consecință, cea care o va înlocui pe Gabriela Cristea la cârma emisiunii va fi… o altă Bianca. Este vorba despre Bianca Sârbu, fosta colegă a lui Cristi Brancu la ”Agenția VIP”.
Îndrăgita prezentatoare Bianca Sârbu a trecut prin momente extrem de dificile, după ce medicii au diagnosticat-o cu cancer de trei ori. Iar viața i-a mai dat o încercare: soțul ei a murit pe scenă, chiar sub ochii ei! Acum a învins totul și încearcă să-și refacă viața alături de un bărbat cu 11 ani mai tânăr.
Bianca Sârbu – fosta prezentatoare de la ”Agenţia VIP” – s-a căsătorit în secret cu iubitul de 28 de ani, după ce în urmă cu cinci ani şi-a pierdut soţul, care s-a stins pe scenă, sub ochii ei. Actriţa şi prezentatoarea TV are doi copii din relaţia cu fostul soţ, care a încetat din viaţă în urmă cu 5 ani, pe când ea avea numai 34 de ani. Noul soţ al vedetei este un tânăr în vârstă de 28 de ani, Bogdan, care a cucerit-o cu jovialitatea lui. Citește întreaga poveste aici.
Ce nu se știe este că Bianca Sârbu a avut o viață plină de încercări până să-și găsească liniștea lângă Bogdan.
”Când ai 20 și ceva de ani și viața ți se pare că … își deschide porțile și te așteaptă numai lucruri frumoase, și te duci așa la un control de rutină și doctorul se uită la tine și-ți spune că ai cancer, practic te șochezi. Tu te gândești că atunci viața începe. Eu aveam în jurul nasului o rană care nu se mai închidea și pe care am tratat-o după ureche, cu alifii. Prima întrebare este … de ce eu? Mi-a zis că este într-o fază incipientă… era cancer de piele”, a mărturisit Bianca.
”Soțul meu era cu 17 ani mai mare ca mine și-l simțeam așa… tată, iubit, protector, toate la un loc. În momentul în care eu l-am născut pe Luca, probabil că din cauza emoțiilor rana d ela nas a reapărut. canceruld e piele rămâne latent, iar la șocuri, la necazuri recidivase. Nu am avut timp să mă gândesc la mine (…)”, a mai povestit prezentatoarea pentru colegii de la Antena Stars.